Delir şi extaz la deschiderea clubului din Mamaia deţinut de creatorul de modă Cătălin Botezatu, mai ales când vedeta şi-a făcut apariţia purtând o pereche de sandale cu şosete albe.

Cei veniţi la distracţie abia dacă şi-au putut lua ochii de la îndrăzăneaţa alegere vestimentară a lui Botezatu, unii dintre ei susţinând că omul este un adevărat trendsetter.

Deci e prea cool, frate, pentru secolul ăsta! Adică, dă-te-n puii mei, că pe mine m-a dat pe spate cu alegerea asta. Niciunul de aici nu s-a gândit să poarte aşa ceva. De ce? Pentru că Botezatu e numai unu’, frate. Tot respectul pentru el! Deja mâine sunt pe shopping“, ne-a declarat Sile Feşănvictim, în timp ce inspira dintr-un balon cu heliu.

Însuşi Cătălin Botezatu susţine că nu se aştepta ca şosetele cu sandale să fie un asemenea succes, mai ales că le-a purtat din cauză că a pierdut un pariu.

Jucam un poker pe dezbrăcate cu băieţii şi, la un moment dat, am pierdut, iar unuia dintre noi i-a venit ideea asta nebunească de a mă pune să port sandalele în loc să rămân naked total. Cum e viaţa asta… Acum, ştii cum e, voi încerca să capitalizez toată chestia asta mişto şi bineînţeles că voi lansa o linie vestimentară ce va avea ca element central sandalele cu şosete, iar combinaţiile sunt nelimitate“, susţine Botezatu, care, neoficial, ne-a mai spus că şosetele sunt şi un cover bun pentru călcâiele crăpate.

Ar fi totuşi o exagerare să afirmăm că toată lumea a fost dată pe spate de alegerea lui Cătălin, unii spunând că vara asta vor rămâne fideli stilului clasic de club: cămăşuţa sau tricou mulat cu gluerul ridicat, pantaloni super strech cu glezna la vedere şi mocasini cu ciucurei.

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

(Visited 4.062 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.