„A fost abordată tema pensiilor militare, din perspectiva discriminărilor între cadrele militare care au ieşit la pensie în ani diferiţi, având funcţii şi grade egale, dar şi acelaşi număr de ani lucraţi. Situaţia este similară cu cea din sistemul public de pensii unde, prin noua lege a pensiilor, s-au rezolvat aceste inechităţi. S-a stabilit formarea unui grup de lucru comun care să elaboreze o nouă lege a pensiilor militare în cel mai scurt timp”, se arată într-un comunicat de presă al Camerei Deputaţilor, informează Mediafax.

La întâlnirea lui Liviu Dragnea cu reprezentanţii asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi retragere au mai participat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, secretarul Camerei Deputaţilor, Lia Olguţa Vasilescu, secretarul Comisiei pentru apărare a Senatului, Mihai Fifor şi chestorul Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

(Visited 13.517 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.