Se sapă în intersecția de la Casa de Cultură pentru a recupera 15 muncitori uitați astă-vară într-un șanț
Textul acestui articol nu este o ştire reală, este încadrat la rubrica de satiră şi umor a publicaţiei noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Operațiune de salvare contra-cronometru chiar în mijlocul intersecției de la Casa de Cultură. Echipe de salvare intervin în asfalt pentru a recupera 15 muncitori uitați astă vară într-un șanț chiar pe mijlocul drumului. Lucrătorii dormeau acoperiți cu folie de geotextil, motiv pentru care nu au fost observați de colegii lor care se ocupau cu turnarea asfaltului.
Absența muncitorilor a fost sesizată abia acum câteva zile, șeful de echipă crezând că aceștia s-au îmbătat și au adormit pe șantierul de lucrări de pe strada Ștefan cel Mare.
Imediat, s-a dat alarma și a fost o chestiune de timp până ce cei 15 muncitori au fost localizați în viață.
„ Norocul lor a fost că au fost îngropați și cu vreo 8 roabe de Ciucaș și Bucegi, așa că au avut treabă, nu s-au plictisit. Să fiu sincer, i-am localizat tocmai după zgomotul de sticle goale. Acum lucrăm să îi scoatem, dar unii dintre ei nu vor să iasă, cică a fost cea mai frumoasă perioadă din viața lor”, ne-a declarat șeful de echipă, Viorel Borduraș.
- Mitica Puscalarga
- pamflet
- Umor