Sorin Cîmpeanu a anunțat că elevii vor fi evaluați în mod standardizat, cel mai probabil de două ori într-un an școlar, la începutul și la finalul anului. Și modul în care vor fi corectate lucrările va fi diferit. Acestea vor ajunge printr-o aplicație digitală la doi profesori care nu se cunosc între ei și care nu vor ști de unde provine lucrarea, din ce județ și nici cui aparține.

O altă schimbare de amploare anunțată de ministrul Educației se referă la norme mult mai clare de evaluare astfel încât notele 9 și 10 să fie doar pentru elevii care fac performanțe.

„Standardele de evaluare sunt un lucru foarte important și ele trebuie dezvoltate. Nu există încă la nivel național, pe discipline, standarde clare de evaluare. Adică ce înseamnă un 8, de exemplu? Nota 8, care ar trebui să fie nota optimă, credem noi, pentru un elev.

9 și 10 este excelență, 8 este optim, dar ce este dedesubt înseamnă că trebuie să mai lucreze. N-ar trebui să tindă toată lumea spre 10. Dar acestea sunt standarde care trebuie dezvoltate pe discipline și asta se va face odată cu schimbarea curriculară și odată cu planurile cadru care vor fi modificate, după cum a declarat domnul ministru.”, a declarat recent secretarul de stat în Ministerul Educației, Radu Szekely.

Fără note la teze

„Aceste evaluări standardizate care vor fi pilotate la sfârșitul acestui an școlar înseamnă niște evaluări pe română și matematică la toate nivelurile, înseamnă de fapt niște teste standardizate care evaluează competențele elevilor pe cele două discipline (limba română și comunicare și pe matematică), pe fiecare nivel. Aceste teste sunt bazate pe itemi obiectivi, testați, care, chiar dacă sunt diferiți – adică eu și dumneavoastră dacă am da testul acum, am putea ca pentru aceeași competență să avem itemi diferiți.

Dar ei vor spune evaluatorului că noi avem acea competență dezvoltată sau nu. Și elevul și profesorul, și familia, evident, vor primi un raport în urma acestei evaluări care nu dă o notă, ci dă un procentaj de realizare. Important este ca în urma acestor testări profesorii să știe că un anumit elev are anumite competențe dezvoltate mai bine și altele pe care trebuie să lucreze. Și să-și poată planifica activitățile în așa fel încât să poată lucra pe acele competențe pe care știe că mai e nevoie și nu să meargă mai departe, știind că nu are baza pe care să construiască”, a mai explicat Radu Szekely.

(Visited 318 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.