Umor

Sensurile unice ale lui Chițac, mai eficiente decât ale lui Făgădău. Nu creează doar ambuteiaje, ci și accidente

Editare foto: Constanta de Azi. Foto original (accident Mihai Viteazul intersecție cu Nicolae Iorga) ConstantaTV.ro

Textul acestui articol nu este o ştire reală, este încadrat la rubrica de satiră şi umor a publicaţiei noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.

 pe data 
7 aprilie, 2021

Nici n-au fost instalate bine, că deja noile indicatoare cu sens unic montate pe anumite străzi din oraș produc efectul scontat – acela de a reduce numărul autoturismelor din traficul rutier prin creșterea numărului de accidente.

Potrivit primarului, o mașină bulită e o mașină mai puțin în trafic.

Eu, stând în Eforie, nu știam exact cum e cu șoferii de prin Constanța, plus că eu sunt obișnuit cu bărcile, cu vapoarele…“, explică primarul Vergil Chițac. „Specialiștii mei mi-au spus că o măsură bună pentru a mai reduce numărul mașinilor din trafic este să transformăm cât mai multe străzi și bulevarde din oraș în drumuri cu sens unic. Constănțenii, cum nu prea se uită după indicatoare, se vor tampona și, știți cum e, o mașină bulită e o mașină pe bară, practic scoasă din trafic. Reducem poluarea? O reducem! Ne mai prefacem și noi cu Vinerea Verde și dă bine toată treaba și lumea e mulțumită!“, a spus edilul.

Tot de la specialiștii lui Chițac, Constanța va mai beneficia de noi proiecte precum tobogane în stații de autobuz, magazine de suveniruri la metrou (?!) sau de un patinoar inedit… ce va funcționa vara.

Actualitate