Sfârșit tragic. Fata de 14 ani și prietenul ei de 15 ani, dați dispărți, au fost găsiți decedați
O fată de 14 ani și un băiat de 15 ani din Tulcea, dați dispăruți în data de 4 ianuarie 2025, au fost găsiți decedați în această dimineață, într-o carieă de lângă oraș.
În această dimineaţă, după zile întregi de căutări cu poliţişti, jandarmi, voluntari şi câini de urmă, trupurile celor doi copii au fost găsite fără viaţă în cariera Bididia, informează tulceanoastră.ro
Potrivit IPJ Tulcea, la data de 4 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a doi minori, în vârstă de 15 ani, de către familiile acestora.
Minorii au plecat de la adresele de domiciliu, din municipiul Tulcea, la data de 04.01.2025 și nu au mai revenit. Imediat după sesizarea depusă privind plecarea voluntară a celor doi, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cât și cei ai Poliție Municipiului Tulcea, au demarat proceduri ample de depistare a acestora.
De asemenea, la data de 6 ianuarie a.c., aparținătorii unuia dintre minori și-au exprimat acordul cu privire la mediatizarea cazului, astfel fiind solicitat sprijinul cetățenilor, prin intermediul mass-mediei, iar în cazul celui de-al doilea minor, aparținătorii nu au fost de acord cu mediatizarea cazului.
În cauză au fost efectuate toate activitățile specifice, implicit a fost refăcut traseul parcurs de persoanele dispărute, prin vizionarea camerelor de supraveghere identificate, fiind stabilit faptul că acestea s-au deplasat într-o zonă de câmp, din afara municipiul Tulcea. Astfel, a fost desfășurată o activitate de scotocire a câmpului respectiv, fiind implicate echipe de investigații criminale, ordine publică, echipe canine, efective de jandarmi, pompieri și voluntari, în urma cărora au fost găsiți cei doi minori, fără a prezenta semne vitale, având semnalmente ce corespund cu cele ale persoanelor dispărute.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
- copil disparut