El era acuzat de trei infracțiuni: luare de mită, constituire de grup criminal organizat și abuz în serviciu. 

Obiectul flagrantului din 2015 a fost suma de 25.000 de euro, primită de Sorin Oprescu din partea unui fost director de la Administrația Cimitirelor.

La percheziții desfășurate atunci la locuința lui, pe lângă cei 25.000 de euro, au mai fost găsite sume de bani pe care fostul primar nu le-a putut justifica în fața anchetatorilor.

Potrivit DNA, de la finalul anului 2013, Sorin Oprescu a condus un grup infracţional organizat, constituit de directorul Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Bogdan Cornel Popa, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul municipalităţii. 

Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, bani care ar fi provenit, conform DNA, din acte de corupţie.

Procesul a început la finalul lui 2015. Prima sentință a venit în 2019, Oprescu fiind condamnat la 5 ani și 4 luni de închisoare. Procurorii și apărarea au făcut apel la decizia instanței, apelul a fost admis și Curtea de Apel și-a anunțat azi decizia.

(Visited 151 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.