Am vorbit și am semnat chiar un memorandum pentru două spitale regionale. Constanța și Craiova vor intra mâine în ședința de Guvern și sperăm ca în acest an – în acest an, atenție! – să înceapă construcția celor două spitale, care se fac într-un alt sistem: acord Guvern – Guvern.  Sunt două state, se află mâine la București unul dintre reprezentanții celor două state, Turcia, cu care se face unul dintre cele două spitale, la Constanța.

În acest an eu mi-am fixat ca obiectiv să înceapă construcția celor două spitale regionale, de ultimă generație.

Sunt deja construite în alte părți, nu facem, nu inventăm nimic, efectiv se ia proiectul tehnic și se construiește în România, ca să nu mai pierdem timp pe licitații de proiecte tehnice si altele“, a declarat Teodorovici la o conferință a medicilor de familie unde a participat alături de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Vor fi două spitale atât publice, cât şi cu caracter militar, fiind în două zone în care există baze militare NATO. Avem locaţiile identificate, banii vor fi prevăzuţi în bugetul Ministerului Apărării, vor face parte din cei 2% pentru apărare. La rectificare completăm sumele necesare, dacă va fi nevoie“, a adăugat Eugen Teodorovici, care a ținut să sublinieze și că se va implica personal în a sprijini cele două ministere – al Sănătății și al Apărării.

Promisiunile PSD

În campania electorală din 2016, PSD  a promis că va construi 8 spitale regionale și un spital “gigant, după modelul AKH Viena”, dar “mai mare” în București, precum și reabilitarea, modernizarea și dotarea tuturor spitalelor județene. Construcția celor 8 spitale regionale și a “spitalului-gigant” din București ar fi trebuit să înceapă în anul 2017, potrivit promisiunii făcute în campania electorală din 2016 chiar de președintele PSD, Liviu Dragnea.

La doi ani și jumătate de când Liviu Dragnea prezenta “Programul de guvernare al PSD pe sănătate”, marile promisiuni lansate atunci par, în cel mai bun caz, o glumă.

Construcția celor 9 spitale noi (un spital metropolitan în București și 8 spitale regionale în țară) ar fi trebuit să înceapă în 2017, dar s-a amânat. Nimeni nu știe pentru când.

 

(Visited 937 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.