Primarul Decebal Făgădău a inițiat un proiect de hotărâre pentru alocarea unei sume de aprox. 4,3 milioane euro către cluburile sportive private din municipiul Constanța. Asta după ce anul trecut alte 5 milioane de euro au zburat din bugetul orașului către aceleași cluburi.

Deputatul Stelian Ion, candidatul USR-Plus la Primăria Constanța, l-a acuzat în acest sens pe primarul Decebal Făgădău că „sifonează” banii publici pe față, alocând sume uriașe către sport fără a investi însă niciun leu în infrastructura sportivă din școli sau cartiere.

Suma de 4,3 milioane de euro pe care o alocă cluburilor private este colosală pentru bugetul Constanței. Primarul Decebal Făgădău pretinde că astfel încurajează performanța sportivă, dar în Constanța peste 11.000 de elevi nu pot susține orele de educație fizică pentru că școlile lor nu au sală de sport. Ei fac orele de sport în clasele de cursuri, printre bănci și dulapuri”, a declarat Stelian Ion în cadrul unei conferințe de presă.

Acesta a subliniat că banii alocați cluburilor sportive în ultimii doi ani ar fi fost suficienți pentru a construi săli de sport și terenuri de antrenament în majoritatea școlilor care nu dispun de aceste dotări. Mai mult, useristul spune că atunci când va ajunge primar al Constanței, curțile școlilor vor fi reamenajate, modernizate și deschise sportului de masă și copiilor, inclusiv în vacanțe.

Vedem acum cum curțile școlilor stau închise, abandonate, în pragină și cu lacătul pe porți, în timp ce copiii noștri nu au terenuri de sport, nu au unde să se joace. Astfel că printre primele lucruri pe care le voi face ca primar este să deschid curtea școlii către copii. Vom reabilita totodată bazele sportive”, a mai declarat Stelian Ion, candidatul USR-Plus.

 

(Visited 202 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.