La doar câteva ore după deschiderea urnelor pentru referendum, plină de entuziasm şi înconjurată de un sobor de 324 de preoţi, toţi membrii Coaliţiei pentru Familie, Liviu Dragnea plus câţiva interlopi, cei şapte pitici din Albă ca Zăpada, Frumoasa Adormită, Fuego şi un bărbat cu o pancartă pe care scrie „M-a trimis Vadim!“, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că s-a atins pragul de 100% prezenţă la vot.

Declaraţia a venit după două ore şi şaisprezece minute pe care Viorica Dăncilă le-a petrecut în cabina de vot. În numele partidului de guvernământ, premierul susţine că este mândră de poporul român şi că ţara este înfloritoare.

Este un moment de bucurie şi de sărbătoare“, a spus Dăncilă afişând un zâmbet larg. „Iată că patria noastră este salvată, iar poporul român a demonstrat că are principii şi valori solide. Prezenţa la urne a atins deja pragul de 100% la toate secţiile de votare din ţară, iar cei care nu au apucat încă să voteze pot sta liniştiţi acasă!“.

Declaraţia a stârnit imediat un val de confuzie printre jurnaliştii prezenţi, mai ales că mulţi dintre ei nu votaseră, însă preşedintele PSD, Liviu Dragnea a luat cuvântul pentru a da lămuriri. „Românii din statul paralel nu se pun la socoteală. Din punctul meu de vedere, acest referendum este o reuşită şi o victorie totală asupra manipulatorilor, dosniacilor şi a celor care au vrut să boicoteze aces demers“, a declarat Dragnea.

Amin!“, au rostit imediat în cor cei 324 de preoţi, care, pentru că nu au avut confeti la îndemână, au aruncat în aer cu bani.

Pentru a marca momentul, artistul emerit al poporului Fuego a interpretat piesa cu casa părintească care nu e de vânzare şi a spus că s-a simţit foarte ocrotit de gărzile de corp solide ale lui Liviu Dragnea.

Un mic incident, peste care s-a trecut foarte repede, a fost când celebrul Mutulică, unul dintre cei şapte pitici, a început să călărească frenetic glezna premierului Dăncilă. De asemenea, în aplauzele celor prezenţi, câţiva jurnalişti, care au îndrăznit să pună întrebări, au fost loviţi în scârbă, cu dosurile palmelor, de către membrii Coaliţiei pentru Familie.

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită. 

 

(Visited 312 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.