Ofițerul a luat ca exemplu admiterea în liceele militare, unde sistemul de admitere caută orice pretext pentru a elimina din competiție tinerii care cu adevărat merită. În schimb, ajung în vârf cei care deși nu știu să scrie corect românește au abilitatea de a deschide altfel ușile. Redăm integral mesajul ofițerului, al cărui nume nu îl facem public în ziar din motive lesne de înțeles:

„Domnule ministru al Apărării ,domnule general Ciucă , dragi camarazi de arme.
Sunt ofițer al Armatei Române și spun cu durere in suflet că îmi este frică de viitorul Armatei Române.
Îmi este frică ,deoarece soldații ,cei care sunt in prima linie…vor fi conduși de ofițeri analfabeți și ofițeri care au ajuns la rangul respectiv cu ajutorul pilelor.
De ce spun asta?
S-au încheiat înscrierile pentru liceele militare. Am urmărit cu interes probele celor care vor sa urmeze aceasta carieră.
Am un vecin ,care își doreste de la vârsta de 2 ani sa devina militar.Un băiat ordonat ,disciplinat și educat.
A venit timpul sa meargă la spitalul militar.
Am mers cu el.Am stat de dimineață până seara sa facă toate analizele (tuturor vi s-a întâmplat ). Într-un final , a fost depistat cu discromatie ( in SUA , se numește atuu ,in România îți interzice sa-ti urmezi visul). Băiatul a făcut depresie.
În aceeași zi , lângă noi aștepta un băiat ,împreună cu tatăl său.
Au stat doar 3 ore…și a fost trecut APT.
Apoi ,cei care au avut norocul de a trece de spitalul militar ..au urmat probele..unii le-au trecut..alții nu..dar cei mai mulți au obținut medii foarte mici ,chiar egale cu media minima pentru intrare.


Mai arunc ochii pe conturile lor de Facebook și observ gramatica lor exemplară…”MAM JUCAT ” “Am acesat”….aceștia sunt viitori ofițeri …
Vreau sa va spun..că cei care își doresc cu adevărat..sunt nedreptățiți de sistem.
Domnilor , in numele tinerilor care au fost nedreptățiți, vreau să vă transmit un mesaj: Vă solicit să schimbați ceva în acest sistem….daca nu vreți să-i pierdem cu adevărat pe cei care vor sa servească patria! (Eu nu condamn medicii ,pentru că ei își fac meseria. Eu condamn sistemul ,pentru că nu se conformează.)

 

(Visited 21.869 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.