Atracţia galei de K-1 de la Constanța va fi turneul piramidal la categoria 75 kg, unde se vor întâlni opt dintre cei mai buni luptători din România:

Anghel Cardoş (Satu Mare), Robert Pintilie (Hunedoara), Eugen Dragomir (Sibiu), Alin Câmpan (Bucureşti), Valentin Pascali (Bucureşti), Daniel Pattvean (Găeşti), Andrei Şumfelean ( Bistrița) şi Robert Gontineac (Sibiu).

Meciurile oficiale au fost anunțate în cadrul unei conferințe de presă ce s-a desfășurat luni, 16 aprilie, la care au participat Marius Gheorghe (președinte al clubului Sportiv OSS Fighters), George Drăgan (organizator și președinte Asociația Tomis Antidrog), Ionel Crînguș (președinte Asociația Sportivă „Rebel Fighters“ și promotor al galei), Lucian Tudose (vicepreședinte al Clubului Sportiv OSS Constanța și fondator al galei) și Corina Martin (partener și promotor al galei).

De asemenea, au fost prezenți și șase dintre sportivii care vineri vor urca în ringul de la Sala Sporturilor. (scroll mai jos pentru a urmări înregistrarea video a conferinței)

Gala OSS Fighters dorește sprijinirea și promovarea luptătorilor constănțeni, oferindu-le o șansă reală de afirmare într-un cadru sportiv profesionist. Promovăm activ tinerele talente și le oferim șansa să își îmbunătățească performanțele, alături de luptători de calibru, reprezentanți ai celor mai relevante cluburi sportive din România“, a declarat Ionel Crînguș.

Pe lângă turneul piramidal, la Constanța se vor bate și vedetele Bogdan Stoica, Marian Rusu și Cristian „The Fastest“ Milea, cel mai exploziv luptător al categoriei 70 kg K-1, care are un bogat palmares profesionist. În vârstă de 30 de ani, Milea a disputat 91 de meciuri, dintre care a câştigat 74, luptând în toată Europa şi Asia. Celebrul Bogdan Stoica îl va înfrunta pe lituanianul Mantas Rimdeika, în timp ce Rusu se va lupta cu cehul Jan Lysak „The Monster“.

Un alt moment important al galei este meciul constănţeanului Costin Mincu ce are ca miză centura mondială WKF la categoria semigrea (88,2 kg), pe reguli K-1. Lupta va cuprinde cinci runde, iar Mincu, luptător la Tai Shin Do Gym Academy Bucureşti, a fost desemnat de Federaţia Mondială să lupte pentru centura mondială după ce a obţinut, anul trecut, în Grecia, la Santorini, titlul de campion european la categoria -91 kg.

De asemenea, publicul va asista și la meciuri de fete, una dintre luptătoare fiind Raluca Costache.

Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Oss Constanţa, sub egida Federaţiei Române de Kempo.

Bilete pentru Gala OSS Fighters din data de 20 Aprilie 2018 se găsesc la:

Restaurant Don Corleone din Mamaia
Magazinul de Securitate, din Bd. Alexandru Lăpușneanu 177
Agenția Mistral Tours din Mamaia

Prețul unui bilet este 30 de lei.

 

(Visited 653 times, 3 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.