Ștefan Nanu este cercetat după ce aseară a spulberat patru persoane pe trecerea de pietoni. Din păcate, în urma impactului, un copilaș de doi ani, care se afla în brațele tatălui său, și-a pierdut viața. Tatăl copilului a fost și el grav rănit, prognosticul medicilor fiind rezervat.

„În cursul serii de 21.02.2018 au fost aduși în stare gravă, la UPU, doi pacienți, un bărbat și o femeie, victime ale unui accident rutier produs în municipiul Constanța. Cei doi au suferit multiple traumatisme și au fost internați în secția ATI, intubați și ventilați mecanic.
În cursul acestei zile (22 februarie), pacienta în vârstă de 42 de ani a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale. O echipă complexă de medici a intervenit pentru rezolvarea unui traumatism hepatic dar și pentru stabilizarea fracturilor de gambă.
Tot astăzi (22 februarie) va fi supus unei intevenții chirurgicale și bărbatul de 35 de ani. Aseară (21 februarie), pacientul era instabil hemodinamic și starea sa nu permitea intervenția chirurgicală.
Ambii pacienți rămân sub monitorizare la Terapie Intensivă, în stare gravă”, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Județean Constanța.

(Visited 313 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.