Actualitate

Teodosie despre femeie: „Ea a începutul păcatul. Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a avut o remarcă mai puţin obişnuită, joi, când a încercat să explice de ce nu e discriminatoriu faptul că o femeie nu poate avea roluri importante în biserică: „Ea a început păcatul”, a spus ierarhul.

Scris de 
 pe data 
7 mai, 2021

”Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă”, a mai explicat arhiepiscopul Tomisului, relatează News.ro.

“Nu este discriminare, este vorba de statutul bărbatului şi al femeii. Sigur că nicio femeie nu poate fi preot şi atunci e discriminare? De ce? Pentru că aceasta este condiţia ei. Ea nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale. Cum să fie discriminare? Aceasta este femeia.

Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă pentru că ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur că dacă n-ar fi fost păcatul, nu astfel s-ar fi înmulţit neamul omenesc, ci prin puterea cuvintelor dumnezeieşti care le-a zis înainte de păcat: creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi Pământul. Ei nu îşi cunoşteau intimităţile înainte de păcat, erau îmbrăcaţi în har strămoşii noştri şi atunci luaţi ceea ce v-am spus, femeii i s-a spus ”În dureri vei naşte fii”. Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.

Actualitate