Actualitate

Termica Năvodari, lucrări pentru reabilitarea străzii M20 din Mamaia Sat

Scris de 
 pe data 
16 mai, 2025

SC Termica Distribuție Năvodari a început lucrările de reabilitare a străzii M20 din zona Mamaia Sat, una dintre arterele importante aflate în plin proces de modernizare în cadrul programului amplu de infrastructură derulat de Primăria Orașului Năvodari.

Lucrările vizează refacerea completă a carosabilului, amenajarea trotuarelor și modernizarea infrastructurii rutiere, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de trafic, siguranța și aspectul general al zonei. Intervenția vine ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea locuitorilor, dar și din necesitatea alinierii la standarde moderne de urbanism.

Iulius Constanta

„Strada M20 este una dintre prioritățile noastre în acest sezon. După finalizarea lucrărilor de canalizare, am intrat în faza de reabilitare a drumului. Ne dorim ca această zonă să devină un exemplu de urbanizare corectă și durabilă”, a declarat un reprezentant al SC Termica Năvodari.

Reclame

Ce presupun lucrările:

Refacerea structurii rutiere (pat de piatră, compactare);

Montaj borduri și amenajarea trotuarelor;

Strat suport pentru asfalt și pregătirea pentru turnarea stratului de uzură;

Adaptarea infrastructurii rutiere la rețeaua nouă de canalizare.

Pe durata lucrărilor, circulația pe strada M20 va fi restricționată parțial, iar conducătorii auto sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile echipelor de pe teren.

 

Actualitate