
Un constănțean s-a trezit cu un sens giratoriu în curte după ce a uitat să închidă poarta. Primăria se scuză
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Caz incredibil la Constanța, demn de Cartea Recordurilor. Un constănțean a uitat să închidă poarta și când s-a întors acasă de la serviciu a găsit un sens giratoriu construit chiar în curtea lui. Din primele informații, mai mulți angajați ai Confort Urban au observat poarta deschisă și au zis să nu piardă timpul, așa că au construi imediat sensul giratoriu.
„Domnu Hira ne-a zis: bă băieți, sensuri giratoriu oriunde vedeți ceva loc. Am umplut orașu de sensuri, așa că am rămas fără idei. De aia am și zis că ne-au pus Dumnezeu mâna în cap când am văzut ditamai curtea”, a povestit Mihai Miducu Mintorcu, muncitor calificat în sensuri și non-sensuri.
Proprietarul casei povestește că sensul giratoriu era deja construit când a ajuns el, și mai mulți muncitori făceau marcaje de sens unic și treceri de pietoni în sufragerie.
După această întâmplare, Primăria Constanța a anunțat că va diminua cota de sensuri giratorii nou înființate la o sută de sensuri pe săptămână
- Mitica Puscalarga
- pamflet






