Actualitate

Nicușor Dan contestă proiectul ce prevede interzicerea aplicațiilor de tip Uber: „Se încadrează la infracţiunea de abuz în serviciu”

Deputatul Nicuşor Dan a declarat că proiectul de Ordonanţă privind modificarea Legii Taximetriei, inițiat de Ministerul Dezvoltării, va scoate de pe piață aplicațiile de tip Uber sau Taxify pe care mulți bucureșteni le folosesc pentru a face comandă la taxi.

Scris de 
 pe data 
23 mai, 2018
 Guvernul a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care vrea să modifice Legea taximetriei. Este de fapt acelaşi proiect pe care l-a pus în dezbatere şi Primăria Capitalei, în urmă cu câteva luni, şi pe care l-a retras în urma presiunii societăţii.
Este vorba în esenţă de interzicerea aplicaţiilor agregator, pe care bucureştenii, în special, le au pe telefoanele mobile şi prin care pot vedea toţi taximetriştii din zonă, indiferent de dispeceratele cu care aceştia lucrează, a declarat, miercuri, Nicuşor Dan.

Potrivit deputatului, proiectul a fost întocmit la presiunea dispeceratelor clasice care nu sunt de acord cu acest tip de aplicații, întrucât aproximativ 600.000 de bucureşteni le folosesc, și, de aceea, sunt considerate o amenințare.

Dacă acest proiect va trece, ne vom întoarce la situaţia în care vom lua la rând toate dispeceratele pentru a comanda un taxi. Să o spunem clar, este vorba de o presiune a dispeceratelor clasice care se văd ameninţate de o tehnologie superioară.

Ca să fac o analogie care îmi place, este ca şi cum, la apariţia automobilelor, federaţia trăsurilor ar fi spus că este de acord ca şi autoturismul să intre pe piaţă, dar cu condiţia să fie tras de doi cai, a precizat Nicuşor Dan.

Deputatul afirmă că a trimis o scrisoare inclusiv premierului, prin care condamnă proiectul de Ordonanţă, precizând că inițiativa Ministerului Dezvoltării s-ar încadra la infracţiunea de abuz în serviciu.

Am trimis o scrisoare către ministrul Dezvoltării, cel al Transporturilor şi către ANRSC, pentru că ei sunt cei care întocmesc proiectul, dar şi către cei care avizează, respectiv ministrul Justiţiei, Finanţe, Comunicaţii şi MAI, dar şi către premier, pentru că acest proiect încalcă pincipiul european al liberei concurenţe şi încalcă şi directive europene.

Una dintre directive spune că acest tip de activitate nu trebuie reglementat. (…) Proiectul se încadrează la infracţiunea de abuz în serviciu cu foloase necuvenite pentru alţii, a declarat Dan.

Proiectul contestat de deputat a fost lansat în dezbatere publică la începutul acestei săptămâni și prevede autorizarea aplicaţiilor mobile pentru organizarea de transporturi, urmând a fi interzise transporturile tip taxi efectuate în afara zonelor de autorizare.

Prin modificările propuse se va putea utiliza activitatea de dispecerat taxi şi prin intermediul aplicaţiei mobile şi a aplicaţiei web, dispeceratul fiind definit ca fiind: activitatea conexă transportului în regim de taxi, marfă sau bunuri, autorizată de autoritatea de autorizare, care permite preluarea comenzilor de transport prin intermediul telefonului, aplicaţiei informatice mobile de taxi sau alte mijloace ce pot fi descărcate cu ajutorul internetului şi le transmite taximetristului prin staţia radio de emisie-recepţie, prin intermediul aplicaţiei informatice mobile de taxi conectată la internet, se menționează în Nota de Fundamentare a proiectului.

 

Actualitate