Amețit bine de aburii alcoolului, preotul s-a urcat la volan având doar lenjeria intimă pe el, iar pe un drum din Valea Călugărească, a pierdut controlul mașinii și a ajuns pe contrasens, unde s-a izbit de un autoturism care circula regulamentar, condus de un tânăr de 22 de ani.

În urma accidentului, cei doi șoferi au fost răniți ușor, iar medicii sosiți la locul accidentului le-au acordat primul ajutor. Tânăra de 25 aflată în mașina albă a suferit răni mai grave și a fost transportată la spital.

Surse au declarat că bărbatul beat de 58 de ani este preot în Valea Călugărească. În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au aflat că slujitorul Domnului avea o alcoolemie de 1,05 alcool pur în aerul expirat.

Pe numele preotului s-a deschis un dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. În funcție de starea tinerei, slujitorul Domnului ar putea fi acuzat și de vătămare corporală din culpă.

Sursa info & foto: Observatorulph.ro

 

(Visited 5.610 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.