Căsuța din lemn are cinci rafturi de unde orice constănțean, care trece pragul bisericii Sf. Mina din Parcul Tăbăcărie, poate împrumuta o carte.

Preotul Claudiu Banu, care este cunoscut în Constanța pentru implicarea sa în acte caritabile, a venit cu această idee, după ce în iarna anului trecut a inițiat un proiect similar, însă cu haine.

Sute de constănțeni au venit pentru a dona haine ce, ulterior, au ajuns la familii nevoiașe.

„După ce în luna noiembrie 2019 am inițiat un mic proiect denumit sugestiv, “Căsuța celui sărman”, proiect prin care cei ce aveau o haină groasă de iarnă de donat au adus-o lângă Biserică în căsuța special amenajată, iar cei nevoiași ce aveau nevoie de o haină au luat-o, odată cu venirea primăverii reactivăm “Căsuța cu cărți “, loc de unde cei ce au o carte de adus o pot face, iar cei ce doresc să citească, o găsesc așa cum reiese din inaginea de mai sus.“, a transmis preotul.

Preotul Claudiu Banu a devenit cunoscut după ce a construit o casă pentru 800 de copii orfani. Gestul său a fost numit „Minunea de la Techirghiol“. Cu acest proiect, preotul a plecat de la zero, dar cu ajutorul comunităţii din Techirghiol a reuşit să ridice, în patru ani, o clădire destinată micuților orfani.

Preotul a strâns din donaţii 200.000 de euro şi cu ajutorul voluntarilor a ridicat construcţia care are 17 camere. Acesta nu este însă singurul proiect al preotului din Techirghiol. Din toamnă, vrea să înceapă construcţia unei case pentru bătrâni abandonaţi.

 

(Visited 5.691 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.