Incidentul s-a petrecut pe 1 aprilie, în jurul orei 16.00, când Mihai S. (36 ani) a ajuns, la volanul unei maşini Toyota Land Cruiser, înmatriculată în România, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea (judeţul Galaţi) pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei pe sensul de ieşire din ţară.

Dat fiind că proprietarul maşinii are dublă cetăţenie, română şi moldoveană, iar toate actele erau în regulă, totul părea o simplă formalitate.

Un control sumar al autoturismului a dat însă lucrurile complet peste cap. Pe bancheta din spate, la îmbinarea dintre spătar şi scaun, a fost descoperit un cartuş de armă de vânătoare calibru 16, iar sub banchetă încă unul.

Cum muniţia nu fusese declarată (aşa cum cere legislaţia în vigoare), poliţiştii de frontieră a trecut la o percheziţie completă a maşinii, iar proprietarul acestei a fost dus pentru audieri în detaliu.

S-a aflat astfel că Mihai S. cumpărase autoturismul de doar câteva zile, cu acte legale, de la un cetăţean român ce urmează, la rândul său, să fie audiat. Asta deoarece noul proprietar a declarat că habar nu avea de existenţa respectivelor elemente de muniţie.

Deşi cazul poate părea minor, trebuie ştiut că el poate avea consecinţe dramatice. Româno-basarabeanul s-a ales cu un dosar penal pentru săvârşirea unor infracţiuni foarte grave – „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor” şi „tentativă de contrabandă calificată”, pentru care riscă să ajungă la închisoare.

 

(Visited 667 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.