Avem aproape finalizat proiectul de lege şi propunem ca, poate pedeapsa integrală, dacă este mică, sau o fracţie, spre exemplu partea finală a pedepsei, să o execute supravegheat cu acea brăţară electronică. Legea supravegherii electronice a deţinuţilor este cuprinsă în programul de guvernare pentru semestrul al doilea al acestui an şi aşa se va întâmpla. Spre lunile iunie-iulie, îi dăm drumul ca să aibă timp, dacă punem procedură de urgenţă, de exemplu, să treacă spre adoptare”, a afirmat ministrul.

Legea, adoptată tacit de Senat în noiembrie 2017, prevede executarea pedepsei la domiciliu prin supraveghere cu brăţară electronică, executarea în echivalent zile de muncă în folosul comunităţii, executarea pedepsei în zilele de sâmbătă şi duminică, precum și executarea pedepsei în regim mixt de zile de muncă în folosul comunităţii, combinat cu zile de detenţie sâmbătă şi duminică.

Potrivit actului normativ, măsura executării la domiciliu a pedepsei prin supraveghere cu brăţara electronică se poate aplica doar pentru pedepsele de până la trei ani închisoare şi nu poate înlocui măsura privativă de libertate pentru recidivişti şi cei condamnaţi pentru infracţiuni cu violenţă sau profitând de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei, infracţiuni de corupţie.

Toader a ținut să menționeze importanța executării pedepsei în regim deschis, întrucât, potrivit unei statistici realizate în cadrul Ministerului Justiției, aproximativ 15.000 de deținuți sunt apți de muncă, iar acest lucru le poate aduce numai beneficii.

Am făcut o statistică pe care am prezentat-o în guvern acum două săptămâni. Avem aproape 22.000 de deținuți în România. Din 22.000 peste 14.900 sunt apți de muncă. Vom încerca să le asigurăm inserția socială. Decât să stea într-un perimetru închis într-o celulă, mai bine să se duce la cules de roșii, pentru că stă în aer liber, pentru că muncind i se reduce din pedeapsă și pentru că muncind este plătit și ia 40%. Noi nu le încălcăm voința, dar le oferim posibilitatea de-a executa parte din pedeapsă”, a declarat Toader.

În cadrul conferinței, ministrul a declarat că se află la Constanța pentru a pregăti terenul în ceea ce privește construcția a 15 arhive pentru instanță, amplasate în marile orașe din țară, precizând că la Constanța arhiva va fi amplasată în spațiul penitenciarului Poarta Albă.

Avem finanțarea pentru a construi 15 arhive la nivelul fiecărei Curți de apel. Aici avem Constanța și Tulcea. Am discutat cu directorul ANP și am găsit un spațiu corespunzător de a amplasat, de-a construi arhiva, undeva în spațiul terenului pe care îl deține penitenciarul de la Poarta Albă. Mergem să vedem amplasamentul pe data de 20 luna aceasta. Va fi o arhivă de câteva mii se metri”, a afirmat Tudorel Toader.

Potrivit ministrului, construirea acestor arhive este extrem de necesară pentru că statul plătește sume foarte mari pentru închirierea anumitor spații de depozitare ce sunt folosite drept arhive.

Astăzi sunt instanțe și parchete care au închiriat spații de depozitare și se dau bani frumoși la alte entități juridice (de stat sau private) care au pus la dispoziție spațiu de închiriat. Cred că este necesar să avem noi arhivele.

Să nu mai plătim pe viitor, să le gestionăm așa cum trebuie. În cazul Registrului Comerțului plătim aproape trei milioane de euro pe an chiriile la spații”, a declarat ministrul.

Cele 15 arhive vor fi construite liniar, astfel că nu vor avea etaj pentru ca accesul la documente să fie facil, proiectul fiind finalizat până în 2020.

Până în toamnă vom avea toate documentele gata. Dacă anul acesta avem documentația, ele se fac pe structură și se spune că vor merge foarte repede. Speranța mea este ca într-un an, un an jumate, adică 2019 – 2020 să fim cu ele gata”, a menționat Toader.

Totodată, ministrul a adus lămuriri în cazul problemele ridicate la nivelul sindicatelor penitenciarelor în ceea ce privește condițiile improprii în care își desfășoară activitate angajații, dar și deținuții.

Problema din penitenciare a detenției necorespunzătoare este aproape istorică. Am redactat un memorandum pe care l-am trecut prin guvern și prin care răspundem la foaia de parcurs cerută de decizia pilot a Curții Europene privind detenția necorespunzătoare din penitenciare.

Acolo avem toate măsurile pe care le-am considerat necesare pentru rezolvarea condițiilor necorespunzătoare pentru deținuți și angajați.

Avem în construcție două penitenciare noi cu o capacitate de 1000, respectiv 900 de locuri, avem multe penitenciare unde extindem stabilimentele actuale, pavilioanele sau construi pavilioane noi, avem penitenciare unde modernizăm celulele existente.

Și penitenciarul Poarta Albă, fiecare penitenciar, face parte din acest program de aducere la stadiul de îndeplinire a standelor moderne europene”, a explicat ministrul Justiției.

 

(Visited 282 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.