Vă mai amintiți fotografiile SF prezentate de primarul Decebal Făgădău în campania electorală din 2016? Da, cele cu pasarele suspendate, cu pasaje subterane pentru autoturisme pe direcția înainte, cu spații verzi în mijlocul intersecției…

Ei bine, după exact 4 ani de la alegeri, primarul Constanței s-a ținut de cuvânt și a rezolvat problema intersecției de la Cora, pe care tot Primăria a tranformat-o cu bună știință într-una din cele mai aglomerate intersecții din oraș.

Doar că proiectul din campanie a suferit mici, chiar nesiminficative, modificări. Adică în locul pasarelelor pietonale suspendate, Făgădău a pus niște piatră colorată pe scuar, în loc de pasaj subteran a trântit un gard în mijlocul drumului, iar în locul spațiilor verzi a pus un ghiveci cu o plantă.

Cum ar spune primarul, „încă o promisiune îndeplinită…”

Mai mult decât atât, realizarea a fost intens mediatizată pe pagina de FB a Primăriei. Așa se face că sensul giratoriu de la Cora a devenit din cel mai aglomerat în cel mai colorat.

„Sens giratoriu plin de culoare în Constanța

Sensul giratoriu de la intersecția bulevardului I.C.Brătianu cu strada Cumpenei a primit o nouă înfățișare. Echipele municipalității în parteneriat cu un mare retailer din zonă au amenajat în ultimele zile acest spațiu, care acum este ornamentat cu arbuşti, scoarță decorativă şi piatră viu colorată.

Această reamenjare peisagistică urmărește crearea unui mediu urban mai sănătos, îmbunătățirea spațiului verde situat în zonele cu trafic rutier intens și, implicit, creșterea calității mediului înconjurător.

Vă rugăm să nu distrugeți acest spațiu nou amenajat! Imaginea orașului nostru are de suferit cu fiecare vandalizare înregistrată” – se spune în mesajul Primăriei.

Cu alte cuvinte dragi constănțeni, Făgădău ne spune că a rezolvat cu această mișcare trei mari probleme: a creat un mediu urban mai sănătos, a îmbunătățit spațiul verde și a crescut calitatea mediului înconjurător!

La asemenea calități, există zvonuri că primarul Clujului și al Oradei vor sosi la Constanța pentru a fura proiectul inovativ, realizat în doar 3 zile de Făgădău. Fiindcă ei, ardeleni idioți, au construit pasaje subterane în orașele lor, au amenajat zeci de hectare de parcuri, au investit sute de milioane de euro din fonduri europene în revitalizarea centrelor istorice, în timp ce la Constanța primarul a rezolvat toate aceste probleme cu ceva mărunțiș de la Cora, 4 saci de piatră colorată și un ghiveci cu flori. Bravo, Constanța, bravo Făgădău!

(Visited 2.781 times, 2 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.