Deşi s-a întors din Italia pe 10 martie, în plină pandemie de coronavirus, prahoveanul Cătălin Geolgău nu a respectat niciuna dintre obligaţiile impuse încă de la sosirea sa în România.

Mai mult, individul transmite live modul în care ignoră orice recomandare sau obligaţie la care trebuie să se supună toţi românii.

Epidemia e o conspirație, manca-v-aș creieru’, sunt interese străine la mijloc, chinejii e atacați fără milă la cașcaval. Ordinea mondială și-a luat-o la temelie, dar fratili tău se simte bine și-l doare la pendulă”, spune Cătălin Geolgău, potrivit Rise Project.

Atunci când a intrat în țară, bărbatul a spus că vine din Elveția, deși pe 9 martie se afla la Milano, potrivit imaginilor publicate de el pe Facebook.

S-a oprit în Prahova, fiind văzut plimbându-se cu mașina, a luat cu asalt o redacție locală, iar într-un final a fost dus la spital.

El nu prezenta simptome așa că a fost lăsat acasă, în izolare, însă a ieșit din nou la plimbare prin oraș, adunându-se cu câțiva prieteni ca să bea.

După șase zile, IPJ Prahova și procurorii ploieșteni au confirmat marți pentru Rise Project ca i-au deschis dosar penal în baza articolului 352 din Codul Penal, privind „zădărnicirea combaterii bolilor”.

Cristian Ionescu, prefectul de Prahova, a declarat potrivit sursei citate, că bărbatul a fost amendat cu 20.000 de lei de inspectorii DSP, iar IPJ Prahova i-a deschis dosar penal pentru că nu a respectat autoizolarea.

În total, în Prahova sunt deschise 11 dosare penale pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”.

O asociație de magistrați cere majorarea pedepselor pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, de la 2 ani la 15 ani de închisoare pentru cazurile cele mai grave.

 

(Visited 9.349 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.