Eminescu este omul cu cel mai românesc destin: luptător trădat de prieteni şi geniu înfrânt de manualele de literatură.”, îl descria Andrei Gheorghe pe „poetul nepereche”, în cadrul programului “Mari Români” – emisiunea produsă de TVR în anul 2006 sub forma unei campanii publice de identificare a celor mai mari români din toate timpurile.

Documentarul-portret “Mihai Eminescu”, realizat de Camelia Robe și narat cu talent și sensibilitate de regretatul om de radio şi televiziune, este considerat cel mai bun film documentar despre Eminescu.

Mai jos, puteți viziona documentarul TVR în întregime:

Primul film documentar despre Mihai Eminescu, intitulat “Eminescu, Veronica, Creangă”, a fost realizat în 1914, după 25 de ani de la moartea poetului, de către Octav Minar, prozator, traducător şi istoric literar.

Documentarul, cu o durată de aproximativ 20 de minute, este creaţia Casei de Filme “Pathé”, iar imaginea poartă semnătura lui Victor de Bon. Conţine elemente de docudrama, scenele lirice au fost interpretate de artişti profesionişti, iar ecranizarea artistică a fost realizată în Italia şi Egipt.

“Eminescu, Veronica, Creangă” fost descoperit în urmă cu câţiva ani la Arhiva Naţională de Filme de către eminescologii Ion Rogojanu şi Dan Toma Dulciu şi recondiţiont integral.

 

(Visited 355 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.