Pentru a-i menţine sancţiunea, judecătorii, care au soluţionat o contestaţie de-a deţinutului, au analizat în şedinţă publică de judecată care e semnificaţia cuvântului „m**e” şi dacă acesta este sau nu jignitor.

Lozinca trivială anti-PSD, devenită celebră după ce un român a folosit-o pe plăcuţele de înmatriculare ale maşinii sale, a dus la apariţia unui scandal monstru în interiorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Iaşi. Un deţinut a fost sancţionat de reprezentanţii închisorii după ce a improvizat un banner pe care a scris „M**e Dragnea, Fuck PSD”, dar şi „Fuck Trump, Fuck, ANP (acronimul de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor)”.

Pentru că a arborat bannerul în exteriorul penitenciarului, de la geam, dar şi pentru că a scandat cele scrise, deţinutul Gabriel Rădună a primit interdicţia de a mai participa la activităţi culturale timp de o lună.

Comisia de la penitenciar care l-a sancţionat a considerat că prin faptele sale Rădună a jignit conducătorii de stat şi instituţiile, în timp ce deţinutul s-a plans că i s-a încălcat dreptul la liberă exprimare.

Banner făcut din cearşaf Gabriel Rădună (51 de ani) a fost sancţionat pentru o faptă comisă pe 22 august 2018, atunci când a improvizat un banner dintr-un cearşaf, pe care erau scrise mesajele „Fuck Trump, Fuck PSD, M**e Dragnea, Fuck UE, Fuck ANP“.

Cuvântul englezesc „fuck” era scris greşit pe banner: „fuk”.

 

(Visited 110 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.