Ianis Hagi a fost, joi seara, eroul lui Glasgow Rangers în meciul cu portughezii de la Braga. Românul a reuşit să înscrie două goluri, care au adus o revenire de poveste a scoţienilor în prima manșă a șaisprezecimilor pentru finala Europa League. Oaspeţii aveau 2-0 în minutul 67, dar au părăsit terenul învinşi.

Pe Ibrox Park, Ianis Hagi a fost omul meciului și i-a adus victoria lui Rangers cu o dublă senzaţională chiar sub privirile tatălui său.

Portughezii de la Braga aveau 2-0 în minutul 67, atunci când Hagi a dat semnalul revenirii. Oaspeţii deschiseseră scorul în minutul 11: Fransergio a prins un şut de zile mari din afara careului. Braga şi-a mărit avantajul în partea a doua a meciului.

Hagi a redus apoi din diferenţă, iar Aribo a restabilit egalitatea după ce a înşirat cinci adversari în drumul spre gol. Ianis Hagi a fost însă cel care a adus victoria, cu opt minute înainte de final. Golul a venit dintr-o lovitură liberă, la care mingea a deviat din zid.

Video golul doi al lui Ianis Hagi

Scoţienii l-au aplaudat în picioare la final. Fanii „The Gers” și-au manifestat bucuria uriașă și pe Twitter, unde au curs mesajele de laudă pentru internaționalul nostru, scrie digisport.ro. „Ianis Hagi e mai bun decât a fost tatăl său, da, m-ați auzit bine”, a scris un fan.

Sursa: Digi24

(Visited 421 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.