
VIDEO. Încercâd să scape de flăcări, o femeie a căzut în gol de la etajul 6 al apartamentului său. IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOŢIONAL!
O femeie din Constanţa a murit după ce a căzut în gol de la etajul 6 al blocului în care locuia, după ce în apartamentul său a izbucnit un incendiu.
ATENŢIE! IMAGINILE POT AVEA UN PUTERNIC IMPACT EMOŢIONAL
Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit la un apartament, la etajul şase dintr-un bloc de pe bulevardul Mamaia. “Apartamentul arde generalizat, cu flacără deschisă şi degajare mare de fum.“, au transmis reprezentanţii ISU Dobrogea.
Disperată, femeia a vrut sa iasă pe geam pentru a scăpa de flăcări. S-a agăţat cu mâinile de marginea balconului, însă a alunecat şi a căzut în gol sub privirile îngrozite ale martorilor și ale pompierilor care, din lipsa dotărilor, au privit neputincioși întreaga scenă.
În ciuda eforturilor depuse de medici, care au încercat mai bine de 40 de minute să o salveze, femeia, în vârstă de 57 de ani, a murit.
scroll mai jos pentru video
Revoltați, martorii susțin că pompierii au ajuns târziu la locul incendiului și îi acuză pe aceștia că femeia ar fi putut scăpa cu viață dacă intervenția ar fi fost promptă și cu dotări corespunzătoare. Autoscara a ajuns după 20 de minute, aceasta fiind detașată într-o altă misiune.
Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea, Cristian Mihail Amarandei susține că va fi deschisă o anchetă pentru a fi evaluată situația. De asemenea, Amariei susține că, la acest moment, ISU Dobrogea nu dispune de o pernă de aer pentru astfel de intervenții.
ATENŢIE! IMAGINILE POT AVEA UN PUTERNIC IMPACT EMOŢIONAL
- femeie balcon
- incendiu Constanta






