Social

Cum puteți beneficia de servicii medicale gratuite în caz de urgență chiar dacă nu aveți venituri

Sursă foto: safety4sea.com

Asigurarea de sănătate poate reprezenta o problemă, mai ales în acele momente în care ai nevoie urgentă de asistență medicală. De aceea, este ideal să știi care sunt opțiunile tale. În condițiile legii, orice român poate căpăta statutul de asigurat ce îi oferă servicii gratuite în caz de boală și accident, însă, în funcție de veniturile și statutul său social, modalitățile de asigurare sunt multiple.

Scris de 
 pe data 
26 iulie, 2018

Dacă un cetățean este angajat cu carte de muncă, acesta capătă automat statutul de asigurat, întrucât, instituția în cadrul căreia este angajat este obligată să-i plătească contribuția la sănătate. La fel se întâmplă și în cazul gravidelor, pensionarilor, asistaților social, minorilor, precum și în cazul studenților și doctoranzilor (care au până în 26 de ani și nu înregistrează venituri), aceștia fiind scutiți de la plată.

Dacă vorbim, însă, despre românii care înregistrează venituri din activități independente, drepturi de autor, activități sportive, agricultură, silvicultură și piscicultură, dobânzi bancare, titluri, fonduri de investiții ori din alte surse sau care nu înregistrează venituri (și nu se încadrează în categoriile scutite de la plată) și vor să devină asigurați, aceștia trebuie să plătească.

Persoanele care doresc să devină asigurate trebuie meargă la ANAF, să completeze și să depună declarația 212, prin care se obligă să plătească contribuția la sănătate.

Anul acesta, contribuția este 10% din salariul minim pe economie, însă persoanele care înregistrează venituri mai mici decât 12 salarii minime pe economie pe parcursul unui an sau care nu înregistrează venituri pot plăti 10% din șase salarii minime pe economie brute, ceea ce înseamnă că plătesc pentru șase luni, însă își păstrează calitatea de asigurat timp de 12 luni.

După ce merg la ANAF, completează declarația și plătesc, sau nu (pentru că au posibilitatea să plătească până în martie 2019), la noi aduc declarația. În baza declarației le deschidem calitatea de asigurat pe o perioadă de un an”, a declarat pentru Constanța de Azi, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Asigurări de Sănătate din Constanța, Aurelia Drăgoi.

De asemenea, persoanele care nu înregistrează niciun venit se pot asigura, dacă un membru al familiei care deține statutul de asigurat le declară coasigurate.

Dacă o persoană are calitatea de asigurat, dar soțul/soția sau părinții nu au calitatea de asigurat și nu au venituri, aceștia pot căpăta statutul de coasigurați.

În cazul salariatului asigurat, acesta precizează angajatorului că are în întreținere soțul/soția sau părinții, demonstrând că respectiva persoană nu are venituri. Astfel, atunci când angajatorul îl declară pe salariat asigurat, îl declară și pe coasiguratul său”, a mai precizat Aurelia Drăgoi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CJAS Constanța și pensionarii pot coasigura, în baza cuponului de pensie.

Nouă trebuie să ne demonstreze că au grad de rudenie cu persoanele pe care doresc să le asigure: soț/soție sau părinți. Copiii nu pot fi coasigurați pentru că se presupune că pot munci”, a menționat Aurelia Drăgoi.

 

Actualitate