Actualitate

Vreți în weekend la bulgari? E nevoie de test PCR negativ, chiar dacă sunteți vaccinați sau ați avut COVID-19

Guvernul din Bulgaria a anunțat înăsprirea regulilor pentru românii care au ca destinație teritoriul țării vecine. Odată cu intrarea României în zona roșie, bulgarii cer un test PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore, tuturor cetățenilor români, chiar dacă sunt vaccinați sau au trecut prin boală, potrivit MAE.

Scris de 
 pe data 
5 noiembrie, 2021

Persoanele care nu au un certificat verde prin care se atestă vaccinarea sau vindecarea de COVID-19 pot prezenta doar un test PCR, însă vor fi nevoiți să stea în carantină 10 zile.

ATENȚIE! Noile reguli nu se aplică celor care fac dovada faptului că doar tranzitează țara, ci doar celor care au ca destinație finală Bulgaria.

Sunt exceptați de la regulă copiii cu vârsta de până în 12 ani, conducătorii de autocare care efectuează transport internațional de persoane, șoferii de camion, piloții de avion care efectuează zboruri internaționale, dar și studenții străini care învață în Bulgaria.

Lista completă a categoriilor exceptate de la prezentarea documentelor poate fi consultată pe site-ul MAE.

În cazul minorilor cu vârste între 12 și 18 ani, intrarea în Bulgaria este permisă pe baza prezentării unui certificat digital UE privind testarea pentru COVID sau a unui document similar, cu aceleași date ca și certificatul digital UE privind testarea, care atestă un rezultat negativ al unui test PCR efectuat cu maximum 72 de ore înainte de sosirea în Bulgaria”, se arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe din România.

În cazul în care persoana în cauză nu prezintă un astfel de document, va fi pusă în carantină pentru 10 zile la domiciliu sau în alt loc de cazare în care a indicat că va locui.

Actualitate