Potrivit jurnalistei Emilia Șercan, cea care a anchetat plagiatele tezelor de doctorat din cadrul Academiei de Poliție, constatările se regăsesc în Raportul Corpului de Control al ministrului de Interne. Timp de două luni, Corpul de Control a făcut verificări extinse asupra tezelor de doctorat susținute după anul 2011, conform unui raport obținut în exclusivitate de Emilia Șercan.

Rămâne o necunoscută, însă, numărul total de teze care nu se regăsesc în arhiva Academiei de Poliție din toate cele susținute vreodată în această universitate.

Verificările de la Academia de Poliție scot la suprafață și alte informații de-a dreptul șocante: la nivelul instituției nu există o evidență clară a persoanelor cărora li s-a acordat titlul de doctor și nici a dosarelor de doctorat ale acestora.

La 21 martie 2019, Consiliul de Administrație al Academiei de Poliție a decis ca tezele de doctorat ale rectorului, prorectorilor, decanilor și șefilor de servicii să fie verificate de Comisia de Etică. În total, 14 persoane. Până la finalizarea controlului Ministerului de Interne, la finalul lunii mai 2019, doar 10 din cele 14 persoane și-au pus tezele de doctorat la dispoziția Comisiei de Etică.

Cei patru care au refuzat să își pună tezele de doctorat la dispoziția Comisiei de Etică a Academiei de Poliție sunt: Cristian Eduard Ștefan, decanul Facultății de Poliție; Bogdan Țonea, decanul Facultății de Științe Juridice și Administrative; Ștefan Trache, decanul Facultății de Pompieri și Iulia Cheșcă, decanul Facultății de Arhivistică.

Cealaltă constatare surprinzătoare din Raportul Corpului de Control al ministrului de Interne se referă la 80 de teze de doctorat susținute în intervalul 2011-2016 care nu se regăsesc în format electronic, mai exact în versiune word, în arhiva Academiei de Poliție. Cele 80 de teze reprezintă un procent de 30,5% din totalul celor 262 de lucrări științifice susținute în intervalul 2011-2016 la Academia de Poliție.

Raportul include o altă informație surprinzătoare despre aceste 80 de teze dispărute: ele existau în Academia de Poliție în martie 2016 “atât în format letric cât și electronic”. La acea dată, toate tezele au fost trimise în format pdf Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), fapt consemnat în registrele de corespondență dintre Academie și CNATDCU verificate de reprezentanții Ministerului de Interne.

Citește articolul complet AICI.

 

(Visited 328 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.