Potrivit HG 536/2021, prin care sunt aplicate noutățile aduse luna trecută de OUG 26/2021, părinții care revin la locul de muncă vor beneficia de plăți majorate a stimulentului de inserție.

Cele mai importante modificări operate prin OUG sunt, mai precis:

  • părinții care revin la muncă, din concediul de creștere, înainte de împlinirea vârstei de șase luni de către copil (sau un an, dacă acesta are dizabilități) primesc un stimulent de inserție de 1.500 de lei pe lună. Această sumă se acordă până ce copilul împlinește doi ani (respectiv trei ani). Cei care revin la muncă după ce copilul împlinește șase luni (respectiv un an) primesc doar 650 de lei pe lună;
  • stimulentul de inserție de 650 de lei pe lună se acordă părinților chiar dacă revin la muncă după terminarea concediului de creștere, adică după ce copilul împlinește doi ani (respectiv trei ani, în cazul celui cu dizabilități). În acest caz, stimulentul se acordă până ce copilul împlinește trei ani (respectiv patru ani);
  • plata stimulentului de inserție nu încetează, ci doar se suspendă, dacă părinții nu mai obțin venituri din muncă. Reluarea plății se face după revenirea la muncă;
  • perioadele de șomaj tehnic subvenționat de stat (OUG 30/2020) și cele în care s-au încasat indemnizațiile pentru PFA-urile cu activitate întreruptă (OUG 30/2020) sau redusă (OUG 132/2020) sunt luate în calcul la vechimea necesară obținerii concediului pentru creșterea copilului.

Cei eligibili pentru majorarea stimulentului de inserție la 1.500 de lei pe lună beneficiază automat de creștere, fără să fie nevoie să facă ceva în sensul acesta. Cine va beneficia de majorare:

  • părinții care, la data de 17 mai 2021, se află în plata stimulentului de inserție, iar copilul încă n-a împlinit șase luni (respectiv un an);
  • părinții care cer de-acum plata stimulentului de inserție, dacă încă n-a împlinit copilul șase luni (respectiv un an).
(Visited 290 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.