Constanța

Alte trei străzi din Constanţa devin artere cu sens unic

Sursa foto: Primaria Constanta

Potrivit unui anunţ făcut de Primăria Constanţa, trei străzi din municipiu vor avea indicatoare de sens unic. Modificările vor fi aplicate începând de joi, 19 martie.

Scris de 
 pe data 
18 martie, 2020

Este vorba despre strada Dumbrava Roșie pe care se va circula dinspre bulevardul Mamaia spre strada Mircea cel Bătrân și de strada Bogdan Vodă pe care se va institui sens unic, dinspre strada Mircea cel Bătrân spre bulevardul Mamaia.

Decizia a fost luată de Comisia de Circulație pentru decongestionarea traficului rutier, în urma solicitărilor primite de la grupurile de locatari din zonă, cu avizul Poliției Rutiere.

Tot în cartierul Tomis II se va continua regimul de sens unic pe strada Vasile Lupu, dinspre strada Bucovinei spre strada Moldovei și pe strada Alexandru cel Bun, dinspre strada Moldovei spre bulevardul Mamaia.

De asemenea, aleea Argeșului din cartierul Tomis Nord devine începând de joi arteră cu sens unic, dinspre aleea Capidava.

„Rugăm participanții la trafic să manifeste atenție sporită, să respecte semnificația indicatoarelor de circulație și să nu afecteze siguranța și fluența traficului.“, au transmis reprezentanţii primăriei.

 

Actualitate