ONG-ul Filia, care militează pentru drepturile femeilor, anunța pe 1 iunie că a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, după ce a analizat mai multe clipuri în care vloggerul Alexandru Bălan, care a avut un limbaj jignitor și a instigat la violenţă şi agresiune sexuală împotriva femeilor. VEZI VIDEO AICI

Andrada Cilibiu, tânăra care a redactat plângerea, a scris pe contul ei de Facebook că a primit numeroase amenințări cu violul de la fanii vloggerului Colo.

„Ieri noapte cineva m-a ameninţat cu violul pe Instagram, la o poză cu mine având cinci ani, postată de ziua copilului. Asta după ce am fost repetat înjurată de băieți de până în 16 ani din cauză că mi-am permis să redactez plângerea penală împotriva lui Alexandru «Colo» Bălan.

Un altul m-a sunat toată noaptea şi mi-a trimis un vocal în care spunea «Cine e tăticul tău?» – parafrazând din discursul instigator la viol al lui Alexandru Bălan. Am fost făcută femeie proastă, handicapată, mu*stă etc.

Sper că v-aţi convins cât de periculos este acest individ pentru publicul său ţintă. Sper că Youtube o să închidă cât mai repede contul“, a scris tânăra.

De asemenea, și ONG-ul Filia a transmis pe Facebook un mesaj prin care trage un semnal de alarmă asupra amenințărilor venite din partea fanilor lui Colo.

„Colega noastră Andreea Rusu a luat o poziţie ieri seară pentru postul de televiziune ProTv: «Este extrem de grav pentru că publicul lui este preponderent format din adolescenţi şi adolescente, persoane care nu au de unde să îşi ia informaţii credibile despre acte sexuale şi consimţământ, astfel încât el vorbeşte şi normalizează acte de viol, aceşti tineri ajung să considere că este normal».

Între timp, primim mesaje despre alți agresori care propagă mesaje periculoase împotriva femeilor pe internet. Sperăm să se facă dreptate în cazul lui Alexandru Bălan şi să se creeze un precedent.

Azi noapte, una dintre colegele noastre a fost ameninţată cu violul din cauză că a luat o poziţie privind comportamentul periculos al lui Alexandru «Colo» Balan. Gata cu abuzurile împotriva femeilor!“ a transmis şi Centrul Filia, printr-un mesaj pe Facebook.

Amintim că vloggerul Alexandru Bălan (28 de ani), cu peste 800.000 de abonaţi pe canalul său de Youtube, a descris în amănunt, într-un live stream, cum ar viola fetele minore care se îmbracă „prea sumar“. Cei mai mulţi dintre cei care îl urmăresc pe Colo sunt tineri, majoritatea fiind adolescenţi cu vârste sub 18 ani.

Colo dă exemplul unei adolescente pe care a văzut-o pe stradă şi descrie modul în care ar comite fapta: „La modul cu picioare-n gură, s-o scuipi în gură, să-i zici “Oh! Cine-i tăticul tău”, să-i dai cu palme, s-o ţii cu capul de pereţi, să-i pui aşa piciorul pe faţă… Eu am nişte fetişuri mai ciudate, ştii, gen, adică aia se vedea că-i place şarpele. Adică, credeţi-mă, că astea nu trebuie iertate“, a spus Bălan pe stream-ul live.

În urma declaraţiilor sale, Poliţia Capitalei s-a autosesizat şi a anunţat că „a demarat verificări“ în privinţa tânărului de 28 de ani. Bălan a publicat ulterior un video, pe canalul său de Youtube, prin care îşi cere scuze „că a deranjat“ şi spune că mesajul său a fost greşit înţeles de către public.

Tânărul susţine că a făcut totul pentru like-uri şi vizualizări, fără ca ceea ce afirma în live să reflecte convingerile sale.

Deşi susţine că respectă toate femeile şi că nu a avut ca scop niciodată să jignească pe nimeni, Alexandru Bălan publica un alt video în 2019 în care înjura și povestestea cum a bătut „o blondă de la Untold“ pentru că i-ar fi furat locul în fața scenei.

 

(Visited 1.494 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.