“Sunt sute și mii de mașini care stau de ani de zile în punctele vamale și se deteriorează. Sunt bunuri confiscate de tot felul, confecții, tot felul, care sunt puse în depozite, iar acestea sunt ulterior sparte, bunurile furate … În ce privește casele care intră în proprietatea statului, ce face ANAF? Cheltuie bani ca să facă evauari, evaluări care nu sunt cele care justifică prețul, pentru că ele nu se vor vinde la acel preț. Ce vrem noi să facem? Abordări moderne. Bunurile vor fi vândute online, fără să fie făcută o evaluare din partea statului, iar piața va decide.

Cu aceste site-uri care sunt foarte cunoscute, putem să facem un protocol, marfa confiscată să fie vândută în acest sistem, iar fiecare își obține, să spun așa, partea de profit. Referitor la case, de ce să fac eu o evaluare ca stat, când există valoarea pe care notarul o folosește, iar atunci de la acea valoare plec si cine dă mai mult, acela obține casa”, a declarat ministrul Eugen Teodorovici, întrebat despre planurile de a vinde bunuri confiscate de ANAF prin alte metode, cum ar fi site-urile specializate.

La o simplă verificare pe site-ul ANAF, constatăm că statul scoate la vânzare de toate: de la chiloți de damă și prezervative, până la mașini și apartamente. Astfel, nu putem să nu ne întrebăm cum ar invada ANAF-ul site-urile dedicate de anunțuri, cu tot felul de oferte.

Ce am putea cumpăra de la ANAF pe OLX sau Autovit? Iată câteva exemple din ceea ce vinde Fiscul pe internet, în momentul de față, pe propriul site:

– bijuterii aur: cercei, brățări, lănțișoare, medalioane, la prețuri începând cu 100 lei/gr.

– bluze bărbați – 8,75 lei

– blugi și raiați – 3,75 lei/buc

– rochițe fetițe – 10 lei

– ghete sport – 7,5 lei

– cojoc damă bej – 15 lei

– chiloți damă – 3,5 lei

– chiloți unică folosință – 0,21 lei

– ulei alimentar – 2,5 lei/l

– cafea Fortuna (100gr) – 5 lei

– sare murături – 2 lei (2 kg)

– bere – prețuri cuprinse între 1 și 3 lei, în funcție de marcă

– salam – 7 lei/kg

– telefoane mobile uzate – 2,5 lei/buc

– prezervative Durex – 2,5 lei

– prezervative Vulturul – 2 lei

– televizoare second hand Marea Britanie – 42 lei.

De asemenea, ANAF-ul vinde și autoturisme, autospeciale, vehicule și utilaje. Spre exemplu, un Fiat Punto (2005) se vinde cu 2.000 lei, Peugeot Boxer – 5050 lei, Opel Vectra (1996) – 1163 lei, VW Golf (1998) – 2875 lei, Mitsubishi Lancer – 17.075 lei, Audi A4 (2002) – 4025 lei.

Cele mai scumpe sunt însă apartamentele, casele și terenurile, cu mult însă sub prețul pieței.

 

 

(Visited 245 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.