Are nevoie urgentă de sânge, orice grupă, iar cum de sărbători vor urma mai multe zile libere, familia este speriată că nu se va găsi sânge suficient pentru a-l ține pe Marian în viață.

Marian Manta are 46 de ani și doi copii frumoși, în vârstă de 4 și 12 ani. De mulți ani se luptă cu diabetul, o boală pe care credea că o poate ține sub control, însă,  starea de sănătate i s-a degradat brusc. După mai multe investigații medicale, medicii au pus în urmă cu o săptămână un diagnostic care a căzut ca o sentință: leucemie! Din păcate, boala este avansată, iar Marian a ajuns în scurt timp în stare critică.  Este sedat tot timpul și are o infecție puternică la plămâni.

„Suntem disperați pentru că urmează o perioadă de zile libere în centru de transfuzii și are nevoie foarte mare de sânge. Imunitatea lui este zero, celulele albe le-au asimilat pe cele roșii și are nevoie de transmise masivă”, spun rudele lui Marian.

Așadar, cine poate dona se poate adresa la centrul de transfuzii din Constanța, cu rugămintea de a preciza numele celui pentru care dorește să doneze: Marian Manta, internat în Spitalul Județean Constanța. Este nevoie de orice grupă de sânge!

Programul Centrului de Transfuzii este: 23,24, 27, 30, 31 decembrie 2019, 3 ianuarie 2020, între orele 7.30 – 12.30, după care se intră în program normal.

 

(Visited 3.611 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.