Astfel, prin Hotărârea 3/2018 privind experiența profesională a asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali care solicită înființarea cabinetului de practică independent, aprobată de Consiliul naţional al Ordinului, se stabileşte că asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care solicită înființarea cabinetului de practică independentă trebuie să dețină o experiență profesională de minimum 5 ani  în exercitarea efectivă, legală, neîntreruptă și cu normă întreagă a profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă sau a profesiei de asistent medical.

De asemenea, s-a mai stabilit că avizul anual pentru asistenții medicali generaliști, moașe și asistenții medicali care își exercită profesia ca persoană fizică independentă se eliberează numai persoanelor care fac dovada încheierii unor contracte cu unități sanitare autorizate conform legii în vederea furnizării de servicii de îngrijiri medicale potrivit calificării profesionale dobândite.

Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care își exercită profesia de asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali sunt obligaţi să încheie asigurări de răspundere civilă în domeniul medical la o valoare minimă a riscului asigurat, după cum urmează:

  • asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care exercită profesia în unități sanitare cu paturi, centre de primire urgențe și unități de primiri urgențe, servicii de ambulanțe, echivalentul în lei al sumei de 10.000 euro;
  • asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care exercită profesia în unități de medicină primară, ambulatorii, cabinete medicale individuale, laboratoare, echivalentul în lei al sumei de 4.000 euro;
  • asistenții de farmacie, asistenții medicali specialitatea igienă și sănătate publică și asistenții care își desfășoară activitatea în institute/secții de medicină legală, echivalentul în lei al sumei de 2.000 euro.

În același timp, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care își exercită profesia ca titulari de cabinete de practică independentă vor încheia asigurări de răspundere civilă profesională suplimentară la o valoare minimă a riscului asigurat egală cu echivalentul în lei al sumei de 20.000 euro.

(sursa: legestart.ro)

(Visited 5.814 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.