Polițiștii locali au taxat aspru abaterile constatate pe drumurile publice din Constanța.

În cursul zilei de 19 martie, echipajele DGPL au patrulat în zone precum Str. Soveja, Str. Dezrobirii, Str. Mircea cel Bătrân, Str. I.L Caragiale, Str.Unirii, Bdul Aurel Vlaicu, Str.Cuza Voda Strada I.G Duca, Str.Cumpenei, str.Liliacului, Bdul Mamaia Bdul 1 Decembrie 1918, Bdul Alexandru Lăpușneanu, Bdul Tomis, Str. Traian sau Bdul Ferdinand, unde au constantat și amendat opririle și staționările neregulamentare.

Potrivit DGPL, au fost constatate un număr de 72 de încălcări ale legislației rutiere, cuantumul amenzilor contravenționale ridicându-se la un total de 15.275 lei.

Conform Codului Rutier, oprirea neregulamentară este sancționată cu două sau trei puncte-amendă, adică 290 sau 435 de lei, plus două puncte de penalizare, în timp ce staționarea neregulamentară este sancționată cu patru/cinci puncte- amendă, adică 580 sau 725 de lei, plus trei puncte de penalizare.

Polițiștii locali anunță că activități similare se vor derula în mod sistematic, iar ca măsură preventivă aceștia recomandă tuturor participanților la traficul rutier să adopte măsurile necesare pentru respectarea normelor privind circulația pe drumurile publice.

 

(Visited 149 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.