„Vom ucide două păsări cu o singură piatră, piatra lui Iisus!“, este anunțul făcut de AUR, după ce au aflat că au fost putincuvântați cu mandate de deputați și senatori în urma alegerilor parlamentare.

AUR va iniția un proiect de lege pentru introducerea crucifixelor înalte de trei metri în școli, ce vor funcționa și ca stâlpi de plafon, pentru a evita prăbușirile de tavan și accidentele.

Neica Nimeni (54 de ani), proaspăt ales parlamentar de Constanța din partea AUR, fost responsabil al grupului de cercetași „Băieții lui Teodosie“ și vecin de bloc atoateștiutor a explicat că, de ceva timp, urmărește cu îngrijorare problemele legate de starea în care se află școlile patriei.

De multe ori m-am oprit să mă gândesc la riscurile pe care le prezintă școlile în care se află crucifixuri mici de 10-20 de centimetri. În caz de colaps, acestea ar putea ajunge sub dărâmături și, cu excepția cazului în care un copil mai săritor le va proteja cu corpul lor, crucifixurile pot rămâne îngropate pentru totdeauna. Acest lucru este inacceptabil, așa că dorim să ne facem școlile mai sigure.

La o întrebare despre eventualele traume psihologice pe care unii copii le-ar putea avea în fața unei statui gigantice a unui bărbat torturat până la moarte, Neica Nimeni a răspuns răsit folosind o portavoce: „Tinerii sunt importanți, nimeni nu se îndoiește, dar trebuie mai întâi să ne gândim la crucifixuri, deoarece reprezintă viitorul patriei noastre!“.

(Visited 754 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.