
Avertizare meteo de ninsori, intensificări ale vântului, precipitații mixte și polei, în întreaga țară. Cum va fi vremea la Constanța
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo pentru întreaga țară, fenomenele vizate fiind: ninsori moderate cantitativ și strat nou de zăpadă, intensificări temporare ale vântului, precipitații mixte, polei.
Potrivit ANM, vremea se va strica de marți dimineața, când la ora 5 va intra în vigoare informarea meteorologică, și va ține până miercuri, la ora 14. Se vor semnala ninsori moderate cantitativ și strat nou de zăpadă, intensificări temporare ale vântului, precipitații mixte, polei.
Specialiștii spun că în intervalul menționat, aria ninsorilor va cuprinde treptat cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile sud-vestice. În Munții Banatului, în Carpații Meridionali, nordul și vestul Olteniei, sudul Banatului, precum și în nord-vestul Munteniei ninsorile vor fi moderate cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.
Vântul se va intensifica în zonele montane, la început mai ales în Munții Banatului, apoi îndeosebi pe crestele Carpaților Meridionali și va avea, în general, viteze de 65…80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând diminuarea vizibilității.
Începând din noaptea de marți spre miercuri (22/23 ianuarie) și în cursul zilei de miercuri (23 ianuarie), în regiunile vestice, sudice și sud-estice vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ploaie, favorizând formarea poleiului.
La Constanța, începând cu noaptea de marți spre miercuri, se vor semnala precipitații mixte, mai ales sub formă de ploaie. Potrivit specialiștilor, ploile vor continua până la sfârșitul săptămânii, în timp ce temperaturile se vor menține pozitive chiar și pe timpul nopții.
- avertizare meteo constanta
- vremea Constanta






