Cei care doresc să se implice în acest proiect trebuie doar să urmeze câțiva pași simpli: să aleagă o cutie de pantofi, pe care să o împacheteze integral cu hârtie de cadou (corpul și capacul trebuie învelite separat), apoi trebuie să se gândească la persoana căreia doresc să îi ofere darul: acesta poate fi pentru o fată sau un băiat, cu vârsta de până la 20 de ani.

Apoi, cutia frumos ambalată poate fi umplută cu orice ar putea oferi bucurie celui care o primește: jucării, rechizite, îmbrăcăminte sau încălțăminte. O cutie se adresează unui singur copil, în funcție de gen și vârstă, iar toate lucrurile ce vor fi așezate în cadou trebuie să fie noi.

După ce sunt pregătite, cutiile vor fi preluate la Biroul de Informații City Park Mall (intrarea principală, nivel 0), în perioada 1-15 decembrie. Aici va fi lipită o etichetă pe fiecare cadou, pe care se vor menționa detaliile despre destinatar: genul și vârsta.

Inițiat în 2007, ca un exercițiu de familie, al cărui scop era de a-i învăța pe copii prima lecție despre generozitate și altruism, proiectul ShoeBox – Cadoul din cutia de pantofi a dezvoltat o rețea de peste 100 de centre de colectare, în România și în străinătate.

În total până acum au fost oferite peste 40.000 de cutii de pantofi, frumos ambalate, care le-au redat speranța și bucuria unor oameni mai greu încercați de viață.

Toate cadourile vor fi distribuite de către City Park Mall, în parteneriat cu Asociația The Social Incubator, pe data de 18 decembrie. Numărul de centre de plasament în care vor ajunge darurile va fi stabilit în funcție de numărul de cadouri colectate.

Mai multe detalii despre proiectul ShoeBox – cadoul din cutia de pantofi pot fi găsite pe website-ul www.shoebox.ro sau pe City Park Mall, precum și pe pagina de Facebook.

 

(Visited 94 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.