Cauți un loc de muncă? ANR și Primăria Constanța fac angajări pe bandă rulantă. Vezi lista completă a posturilor disponibile
Un loc de muncă la stat este considerat ideal de mulți români, însă nu toți reușesc să obțină un post la instituția dorită. Fie că nu sunt suficient de bine informați, fie că au nenorocul să găsească anunțurile de angajare prea târziu, fiecare dintre ei trebuie să știe că cea mai simplă modalitate de-a afla din timp dacă postul dorit este vacant este vizitarea regulată a site-ului gov.ro, unde săptămânal sunt semnalate noi oportunități.
În acest moment, în județul Constanța sunt disponibile nu mai puțin de 32 de posturi din diferite domenii de activitate.
Astfel, cei interesați pot aplica pentru postul de șef birou în cadrul Primăriei Comunei Valu lui Traian (detalii AICI) sau în cadrul Primăriei Municipiului Medgidia (detalii AICI), inspector (Primăria Municipiului Constanța – detalii AICI), inspector debutant (Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Constanţa – detalii AICI), inspector superior (Primăria Municipiului Constanța – detalii AICI), inspector specialitate IA (Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Constanţa – detalii AICI), precum și pentru posturile de inspector de specialitate, căpitan și șef birou în cadrul Autorității Navale Române (detalii AICI).
De asemenea, constănțenii își pot depune CV-ul pentru ocuparea unui post de consilier juridic sau consilier în cadrul Primăriei Municipiului Mangalia (detalii AICI), referent cu atribuții de manager transport persoane (Primăria Comunei Dobromir – detalii AICI), referent de specialitate (Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia – detalii AICI), secretar, informatician, administrator financiar sau bibliotecar (Şcoala Gimnazială „Nicolae Maraloi“, Saraiu – detalii AICI), precum și a unui post de director executiv adjunct (Primăria Municipiului Constanța – detalii AICI).
Totodată, doritorii pot obține funcții contractuale (Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră din Constanţa – detalii AICI), precum și posturi de muncitori (în cadrul Clubului Sportiv Sparta Techirghiol – detalii AICI, dar și în cadrul Clubului Sportiv „Eforie“, cu sediul în Eforie Sud), îngrijitori (în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială Constanţa – detalii AICI, precum și în cadrul Spitalului Municipal Mangalia – detalii AICI) sau șoferi (Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor – detalii AICI).