Ce le-a spus Teodosie polițiștilor după ce i-au oprit Merțanul care gonea cu 235 km/h
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Toată lumea știe deja că Mercedesul în care se afla arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost tras pe dreapta de polițiști pentru că circula cu 235 km/h pe autostrada A2. Nimeni nu știe, însă, ce dialog s-a purtat între ierarhul de la Constanța și agentul de la Rutieră. Așadar, vă prezentăm mai jos câteva abordări posibile pe care ar fi putut să le aibă Teodosie „Aducătorul de Poloaie“:
-Băiete știi cine sunt eu?
-Nu, nu sunt sigur…
-Ai auzit de sfântul Telas? Te las fără serviciu!;
-Fiule, mielul lui Dumnezeu, ne grăbeam la Mangalia că aveau nevoie rapid de o ploaie! Le bag o rugăciune și apoi mă întorc să discutăm;
-Bosulică, închina-m-aș la cașcheta ta, nu erau 235. Coaja asta nici nu prinde atât. Ura ți-a întunecat mintea sau ți-au pus ăștia ceva necurat în limonadă;
-În regulă. Am înțeles. Aveam viteză. Cât mă costă?
-Amenda este 2.900 de lei și sus-
-Nu, nu. Ăia-s mărunțiș pe care îl mai găsesc eu uitat prin buzunarele de la haine uitate prin șifonier. Eu te întreb cât mă costă să te cumpăr pe tine și toată poliția ta!
-Hei, alo! Doar pe mine mă vezi? Dar preotului Moșneanu, care tocmai ce ne-a depășit într-un Maserati cu 300 la oră, nu îi faci nimic?;
-Domnul agent, vă rog să îmi prezentați certificatul care atestă dacă aparatul radar era sfințit, miruit și omologat BOR conform canoanelor bisericești;
-Cum îl cheamă pe șeful tău, tinere?
-Domnul Ciprian Sobaru.
-Pe al meu Dumnezeu. O să discute șefii noștri între ei, acum lasă-mă să plec;
-Vai, ce bine că ne-ați oprit. Domnu’ polițist, să vezi ce mi s-a întâmplat… Conducea Mihăiță cuminte, cu 130 la oră, când în spatele nostru, ce să vezi? Necuratul! Primarul Chițac și Ovanesian, cuprinși de Satana. Fleșuri, claxoane… De frică am accelerat!;
-Domnu’ polițist, mă grăbesc la Constanța, că m-au anunțat ai mei că ne mai dărâmă Chițac o biserică. Trebuie să mă întâlnesc cu Șoșoacă și să ne lăgăm cu lanțurile de clopotniță!;
-Săraculeee… Săracule în uniformă. Cine-i, mă, mic și sărac acolo? Sărăcuțuleee!
-Nu vă permit!
-I-auzi, Mihăiță! Ia aminte, fiule: așa se aude sărăcia.
-Băi, polițistule, tu știi că eu m-am rugat și am adus ploaia în Dobrogea? Când te-ai rugat tu ultima dată și ți s-a îndeplinit?
-Azi dimineață. M-am rugat să prind un popă cu peste 200 la oră pe autostradă. Poftim!