Actualitate

CEC Bank, o instituție pesedistă? Clienții își închid conturile pentru atitudinea ostilă a băncii față de protestatarii anti-Dragnea

Numeroși clienți au anunțat ieri și astăzi că își închid conturile la CEC Bank, după ce instituția financiară a reziliat unilateral contractul cu o companie de publicitate ce anunțase că va da liber angajaților pentru a participa la protestele anti-Dragnea.

Scris de 
 pe data 
28 iunie, 2018

Pagina de Facebook a CEC Bank a fost bombardată cu mesaje critice, majoritatea clienți care au anunțat că își vor retrage toți banii și își vor închide conturile la această bancă.

Agenția de publicitate Papaya Advertising, care a anunțat, ieri că „dă liber oamnilor ca să protesteze”, a pierdut clientul CEC Bank. Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, CEC Bank a notificat marți agenția de publicitate Papaya – condusă de publicitarul Robert Tiderle în legătură cu rezilierea contractului.

Contactat de Paginademedia.ro, Robert Tiderle a confirmat informația. „În notificare nu apare niciun motiv de reziliere. Putem bănui, așa cum multă lume își poate imagina, că are legătură cu postarea noastră de ieri, postare care a fost mult discutată în online și nu numai.”

Ca urmare a acestei decizii, CEC Bank s-a trezit în mijlocul unui uriaș scandal, clienții acuzând instituția că este „pesedistă”, mai ales că ea este controlată de statul român. Mai mult de-atât, clienții au anunțat public că renunță la serviciile acestei bănci, punând chiar și fotografii cu cardurile bancare ale CEC tăiate.

Iată doar câteva mesaje lăsate de clienți pe pagina de facebook a CEC Bank:

„Să fie cineva la ghişeu astăzi. Vin să închid conturile. Aţi rămas ca acum 30 de ani. Voi şi Poşta Română”

„Un client în minus”

„Din cauză că CEC Bank este atât de volatilă la sensibilităţile unor partide politice sunt sceptic că îmi poate garanta siguranţa operaţiunilor bancare. Din acest motiv renunţ să mai fiu clientul CEC Bank”.

„Le-am notificat pe mama şi pe mătuşa mea. Mâine îşi mută banii de la voi!”

„Super management şi PR, puteţi scoate o carte: «Cum sa pierzi jumătate de clienţi în o săptămână»”

„Îmi închid astăzi conturile de economii la dvs! Şi când mă gândeam că era să fac şi un credit… banca ar trebui să fie comercială.. nu politică!”

„Să foloseşti cuvântul «verticalitate» într-o postare în aceeaşi zi în care alegeţi să vă aplecaţi şi mai tare în faţa policului este un semn de …? Fiecare completează cum doreşte”.

„Eu chiar vă mulţumesc că m-aţi ajutat să-mi conving părinţii să-şi transfere banii de la voi. A fost suficient să le spun că sunteţi pesedişti. Ca să nu mai vorbim de comisionul de rahat de la depozite la termen”.

„Mâine am să stau de vorbă cu părinţii mei să îşi mute pensia la alta bancă!”

„Domnilor sunteţi penibili! Mâine o să mă alătur sutelor de clienţi care îşi vor închide contul!”

„Sunt client CEC, voi face ce pot să renunţ la produsele voastre. Pentru că orice acţiune are şi o reacţie. Aţi câştigat cu această reziliere nişte clienţi noi, şi aţi pierdut pe alţii”.

„Deci sunteţi o firmă de partid. Atunci să vă lăsăm să lucraţi doar pentru membrii de partid”.

„Bravo CEC Bank ! Dacă nu ştiaţi cum să vă pierdeţi clienţii, aţi găsit varianta ideală. Banca borfaşilor”

Actualitate