Vergil Chițac a declarat că pentru efectuarea amplelor lucrări de înlocuire a conductelor, ce se vor desfășura în decursul a trei ani, la Constanța vor fi atrase fonduri europene în valoare de 96 de milioane de euro.

De asemenea, primarul a mai anunțat și extinderea rețelei de apă și a celei de canalizare în cartierele unde acestea nu există.

Dacă la aceste lucrări adăugăm și contractele semnate pentru extinderea cu 25 de km a rețelei de apă și cu 20 de km a celei de canalizare, în cartierele ce nu beneficiază acum de aceste servicii, înseamnă că RAJA va cheltui în Constanța 120 de milioane de euro pentru modernizarea și dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare.“, a declarat Chițac.

Semnarea contractelor de finanțare pentru realizarea acestor lucrări a fost realizată prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța, din care face parte și municipiul Constanța. Pe această cale, mulțumim conducerii RAJA reprezentată de domnul director general Aurel Presură și ADI Dobrogea Apă-Canal coordonată de domnul Florin Mitroi.

Din păcate, aceste lucrări aduc cu ele și un disconfort care va fi creat în timpul execuției lucrărilor. Vor fi afectate străzi din oraș pe o lungime de peste 150 de km. Ne cerem scuze anticipat pentru acest inconvenient și vă oferim garanția că vom face tot ce ne stă în putință pentru a asigura fluența traficului rutier.“, a transmis edilul Constanței.

Lucrările de investiții din municipiul Constanța sunt derulate de SC RAJA SA și finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

(Visited 144 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.