
Chiţac explică de ce e tot mai absent din spaţiul public. „Îmi tratez durerea în c** la o clinică din Viena“
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Acuzat tot mai des că este absent din spaţiul public, fiind rareori văzut în afara biroului din Primărie, Vergil Chiţac a dcis să facă o serie de declaraţii menite să clarifice situaţia. „Urmez un tratament destul de costisitor, dar pe care, din fericire, mi-l permit. Încă de la începutul mandatului merg regulat la o clinică din Viena unde îmi tratez durerea în c*r. Aici, în ţară, medicii nu pot face nimic pentru că nu au aparatura necesară“, a explicat primarul Constanţei.
Chiţac a povestit că, de fapt, toată viaţa s-a confruntat cu dureri în zona dorsală, dar ele s-au acutizat de când a fost ales primar, pe fondul stresului şi a locului de muncă.
„Din primele analize nu au reuşit să-şi dea seama ce am, credeau că e ceva cu prostata că era cam în aceeaşi zonă. M-am tratat cu leacuri băbeşti, cu euro, cu ce-am găsit. Nici un rezultat. Abia mai târziu, la RMN, s-a aflat locul exact al durerii”.
Edilul spune că, după cum se vede foarte bine, în România nu există aparatura sofisticată capabilă a trata astfel de dureri, de aceea a fost nevoit să apeleze la medicina din Austria. „Din păcate am primit o veste proastă, durerea s-a cronicizat, nu mai pot fi vindecat. O să trebuiască s-o port cu mine toată viaţa!”.
Citește și:
- Scandalos. Mămică linșată în Kaufland după ce a uitat să valideze emoțiile copilului în procesul de reparentare
- Nu din nou! Polițistul de la Locală a bătut doi pacienți aflați în comă în Spitalul Județean
- Șocant: 400 de nuntași de la Colonadelor au ajuns în Poarta 6 după ce o horă Pamporea a scăpat de sub control






