Actualitate Administraţie

Chițac vrea să avem o rablă de oraș. Doar 500 de mașini uzate vor putea fi casate la Constanța în programul Rabla Local

Aglomeratie trafic rutier
Scris de 
 pe data 
10 aprilie, 2023

În cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Municipal Constanța, consilierii PNL și PSD au votat pentru înscrierea municipiului în cadrul programului național Rabla Local cu un proiect prin care este prevăzută casarea a doar 500 de autotursime, deși limita admisă este de 5.000. Consilierii USR Constanța au propus două amendamente de modificare a solicitării de finanțare, însă nu au trecut de votul celorlalte două formațiuni politice.

După ce Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că primăriile pot depune cereri de finanțare pentru programul Rabla Local, primarul Vergil Chițac a convocat joi, 10 aprilie, o ședință de Consiliul Local în care a supus la vot înscrierea UAT municipiul Constanța în cadrul „Programului privind casarea autovehiculelor uzate“.

Rabla Local este programul prin care românii pot casa mașini mai vechi de 15 ani, fără obligaţia de a cumpăra una nouă, primind la schimb suma de 3.000 lei. Deși limita este de 5.000 de autoturisme, în proiectul inițiat de primarul Chițac au fost propuse 500, cu o solicitare de finanțare de 300.000 de lei.

În cadrul ședinței, consilierii USR Constanța au venit cu două amendamente prin care au propus creșterea numărului de autoturisme ce pot fi casate de la 500 la 5.000 și creșterea solicitării pentru finanțare de la 300.000 la 3 milioane de lei, însă acestea au fost respinse, prin abținere, de către consilierii PNL și PSD.

Pentru că așa au vrut Vergil Chițac și consilierii PNL+PSD, doar 500 de autoturisme din Constanța vor putea fi înscrise în Programul național Rabla Local, pentru casarea autoturismelor uzate de pe raza municipiului“, au transmis cei de la USR Constanța.

Deși 80% din banii pentru Rabla Local sunt alocați de Administrația Fondului pentru Mediu, iar necesitatea modernizării sau a reducerii parcului auto al Constanței reprezintă o chestiune urgentă, amendamentele noastre nu au fost votate de consilierii PNL și PSD.

În alte orașe din țară, cum ar fi Timișoara sau Brașov, unde sunt administrații USR, iar primarii acordă o atenție sporită protejării mediului și tranziției către conceptul de orașe verzi, proiectul a fost propus direct și votat cu posibilitatea de casare a 4.700 și, respectiv, 5.000 de autoturisme.

Din nou, lipsa de viziune și incompetența primarului Vergil Chițac au pus Constanța pe lista orașelor care s-au oprit în timp, unde accentul nu este pus pe eficiență și inițiativă pentru reducerea poluării și protejarea mediului, ci pe vânzări de plaje, tăieri ilegale de pomi, cumpărat beculețe de milioane de lei din bugetul local, sfidări, miciuni și promisiuni fanteziste.

Actualitate