Chiar dacă specialiștii apreciază că ROBOR la trei luni va suferi o scădere spre finalul anului (la 3,1%), tot ei afirmă că indicele ar putea suferi o creștere anul viitor (la 3,5%-3,6%), precum și în viitor: 4% (2020), scrie News.ro.

În acest moment, potrivit datelor publicate joi, 12 iulie, de Bănca Națională a României, ROBOR la trei luni are valoarea 3,35%

Robor-ul a crescut foarte mult din mai multe motive: lichiditatea a dispărut, condiţiile externe s-au înrăutăţit. De aceea, noi ne aşteptăm ca, pe termen scurt, putem să vedem corecţii, putem să vedem scăderi. Pentru decembrie, având în vedere că statul cheltuieşte mai mult, s-ar putea ca Robor-ul la trei luni să scadă chiar şi la 3,1%.

Deci, pe termen scurt, putem să vedem corecţii. Dar aşa, în general, dacă ne uităm la ce se întâmplă în SUA, la ce se întâmplă în zona euro, trendul general este de creştere. Foarte probabil, nu cu astfel de salturi, cum am văzut până acum, dar trendul general e spre sus”, a declarat analistul Csaba Balint.

De asemenea, specialistul cosideră că procesul de normalizare al ROBOR nu s-a încheiat și că vor mai exista creșteri, menționând că se așteaptă ca dobânda de politică monetară să ajungă la 3,25% în 2019.

Asta ar însemna (n.r. creșterea dobânzii monetare la 3,25%) că Robor-ul ar ajunge undeva la 3,5%-3,6%, bineînţeles cu oscilaţii, cu creşteri, cu scăderi. Şi în 2020 încă o creştere mică. În cazul în care inflaţia se va stabili în jur de 3% şi avem o dobândă real pozitivă, în jur de 4% pare plauzibil”, a precizat Balint.

 

(Visited 102 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.