„Prezentul document prezintă activitatea pe care am desfăşurat-o pe perioada deţinerii funcţiei de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie în perioada 15 mai 2013 – 05 iulie 2018. În cadrul procedurilor de numire în funcţie în mai 2013 şi de reinvestire în funcţie în luna mai 2016, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a verificat şi aprobat principalele măsuri manageriale dispuse sau propuse prin proiectele de management, astfel că acestea au fost implementate în cadrul activităţii manageriale şi vor fi prezentate. Obiectivele stabilite prin proiectele manageriale de procuror şef au fost îndeplinite până în acest moment. Direcţia Naţională Anticorupţie a devenit în ultimii 5 ani o structură eficientă, pro activă şi care îşi îndeplineşte rolul instituţional de a investiga cauze de corupţie la nivel înalt şi mediu”, se arată în documentul publicat de Laura Codruţa Kovesi.

De asemenea, în sursa citată se mai arată că, în cei cinci ani de mandat, a crescut anual numărul rechizitoriilor, numărul inculpaţilor trimişi în judecată, numărul demnitarilor investigaţi şi a crescut valoarea măsurilor asiguratorii dispuse.

„În ultimii 5 ani DNA a trimis în judecată 68 demnitari: 14 miniştri şi foşti miniştri, 39 deputaţi, 14 sentori şi 1 membru al Parlamentului European. Dintre aceştia au fost condamnaţi definitiv 37, după cum urmează: 9 miniştri şi foşti miniştri, 21 deputaţi, 6 senatori şi 1 membru al Parlamentului European. În aceeaşi perioadă de timp valoarea măsurilor asiguratorii institutite de DNA a fost de peste 2 miliarde Euro. Procentul de achitări s-a menţinut la 10% fiind sub media europeană.  Câştigarea încrederii publice s-a realizat prin faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie a aplicat legea în mod egal, nu a avut şi nu are reţineri în a atinge vârful piramidei reţelelor de corupţie, indiferent de apartenenţa politică sau calitatea oficială a persoanelor cercetate şi indiferent de averea deţinută de aceştia. Direcţia Naţională Anticorupţie a devenit un model în lupta anticorupţie pentru mai multe ţări din regiune. În Raportul anticorupţie al Uniunii Europene publicat în 2014, DNA este prezentată drept unul dintre cele 5 exemple de bune practici la nivelul Uniunii Europene”

(Visited 283 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.