Editorial

De luni, vom fi din nou prieteni…

Sursă foto: www.1ohww.org
Scris de 
 pe data 
17 mai, 2025

De luni, vom fi din nou prieteni, colegi, rude și oameni. Ce ne vom face unii cu alții, individual sau la comun, nu va mai fi treaba politicienilor, căci uitarea lor se așterne odată cu ultima ștampilă înecată în tuș.

Vom rămâne tot noi între noi, nicușoriști și georgiști, să dăm examenul traiului de zi cu zi. Așa cum o facem de 30 de ani. Și ne vom reaminti că avem nevoie unii de alții, mult mai mult decât avem nevoie de cei ce se perindă prin fotolii publice și demnități de stat.

Am învățat că nu există politicieni mesianici, că așteptările mari se transformă în crunte decepții, iar promisiunile politice sunt „strategii de marketing”.

De luni, ne reluăm grijile, traiul, preocupările mărunte care ne macină fiecăruia existența, lăsând războiul electoral dintre genii și idioți în grija celor ce vor să reformeze totul, dar să nu se schimbe nimic.
Să auzim de bine, căci, oricum, va fi mai rău.

Actualitate