DOCUMENT. Absentul Chițac a dat Constanța pe mâna viceprimarului Ionuț Rusu
Printr-o dispoziție emisă în cursul săptămânii trecute, primarul Vergil Chițac i-a atribuit colegului său de partid (PNL), viceprimarul Ionuț Rusu, opt dintre cele mai importante direcții din cadrul Primăriei Constanța.
Potrivit documentului, lui Ionuț Rusu i se deleagă „atribuţiile primarului privind semnarea documentelor întocmite de următoarele structuri funcţionale din cadrul Primăriei municipiului Constanța sau aflate în subordinea Consiliului Local:
a) Direcția generală gestionare servicii publice;
b) Direcția cultură, educaţie, sport, turism;
c) Direcția logistică;
d) Direcția locală de evidenţă persoane;
e) Direcția activităţi economice;
f) Serviciul Informatizare;
g) Serviciul registratură şi relaţii cu publicul;
h) Clubul Sportiv Municipal Constanţa”, se arată în document.“
În prezent, Rusu este singurul viceprimar din aparatul administrativ al municipiului Constanța. Amintim că primarul Chițac i-a retras toate atribuțiile fostului viceprimar USR, Florin Cocargeanu, pe motiv că, în calitate de consilier, nu a votat pentru proiectul de îndatorare a orașului cu 200 de milioane de lei. Ulterior, pe 26 mai, cu votul consilierilor PSD și PNL, Cocargeanu a fost revocat din funcție.
Citește și:
- Chițac vrea să dubleze taxa de salubrizare. Cocargeanu (USR): „Primarul repetă istoria de anul trecut și vrea să-i pedepsească pe toți constănțenii“
- Chițac intră în campanie și anunță un nou șantier. Încep lucrările în parcul de la Gară și se vor termina în 2024, la vară
- Stelian Ion: „Chițac alege să tacă pe subiectul OUG 90, prin care Ciolacu limitează cheltuielile administrațiilor locale“
- Chitac
- ionut rusu
- Rusu
- Vergil Chitac